Un weekend prin Sibiul meu baroc

Sibiu - Fotografie din avion

Sibiul e un oraș care mi-a plăcut mult încă din primele momente în care l-am vizitat. Era în vara lui 2010 când, mergând într-o scurtă excursie acolo, mi-am dat seama că nu degeaba a fost și capitală culturală europeană în 2007. Sibiul e un oraș care, atunci când îl cunoști, te face să te îndrăgostești de el.

Am fotografiat atunci Sibiul de la sol și, în urmă cu câteva luni, și din avion. De fiecare dată am rămas plăcut surprins de ceea ce am văzut. Din avion mi-a plăcut foarte mult modul în care se identificau Piața Mare și Piața Mică. Abia aștept să mă plimb din nou prin oraș și să descopăr, la pas, frumusețile acestuia.

Sibiu - Centrul cultural al Transilvaniei

Sibiu - Fotografie din avion

În acest weekend voi avea din nou ocazia de a străbate orașul de care vă povesteam. La invitația lui Tudor, voi lua parte la ceea ce se numește Prin Sibiul Meu Baroc. Vom lua Sibiul pas cu pas, vom vizita zonele frumoase ale acestuia, vom afla lucruri pe care nu le știam și, mai presus de orice, totul în compania a 20 de persoane minunate.

Totul este posibil datorită organizării minunate a lui Tudor și a partenerilor care s-au alăturat proiectului. Prin Sibiul Meu este un eveniment realizat de Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS) şi cofinanţat de Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu în cadrul programului Sibiu Baroc Update. Parteneri principali: Citroen RomâniaAutonom inchirieri masini şi Ibis Hotels Sibiu. Mulţumim pentru susţinere: CNM AstraMuzeul BrukenthalIvelo Sibiu, şcoala de fotografie Image Art, pivniţa de vinuri WeinkellerPardon Cafe Sibiu, Atrium Classic Cafe.

În urma acestui weekend voi reveni cu o serie de fotografii din Sibiu. Sper să vă placă! Până atunci vă invit să mă urmăriți pe Twitter sau pe Facebook pentru câteva prime impresii și fotografii. Un weekend minunat vă doresc!

1 comment
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *