Sunt pasionat de fotografie din 2008, iar din vara anului următor am început să scriu pe acest blog. Îmi plac fotoreportajele și fotografiile aeriene. În momentul de față lucrez la proiectul Zbor peste Munții României, în cadrul căruia fotografiez din dronă 12 dintre cei mai spectaculoși munți din țara noastră.
În ultimul timp am avut plăcerea a de vedea pe rețelele de socializare pe care activez (Twitter, Facebook și Google +) tot mai mulți fotografi care își postează în mod constant…
”Rapsodii de toamnă” – George Topârceanu A trecut întâi o boare Pe deasupra viilor, Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. Cu acorduri lungi de liraă I-au raăpuns fânetele. Toate florile…
”Emoție de toamnă” – Nichita Stănescu A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. Mă tem că n-am să te mai văd,…
În perioada care tocmai a trecut ați putut vedea pe blog o serie de articole cu fotografii și impresii în urma testării noului aparat al brandului japonez, Nikon 1 V1.…
Sau promoții de iarnă la temperaturile care ne atacă acum. După deschiderea noului magazin F64, motiv pentru care îi felicit pe toți angajații și clienții din tot sufletul, avem parte…
Până acum seria de articole cu 25 sau 50 de fotografii dintr-o anumită categorie a prins foarte bine, de aceea m-am decis să vă mai prezint câteva fotografii dintr-un domeniu…