Libertatea este tot ceea ce înseamnă o fiinţă, este tot ceea ce o defineşte; luptând pentru acest lucru este ca şi cum ai lupta pentru viaţă, şi pentru tot ce înseamnă…
Totul începe un simplu răsărit al soarelui, un o simplă adiere a dimineţii răcori asupra întregii naturi, trezind la viaţă tot ceea ce a fost până atunci o stare neliniştită…
Viaţa este o entitate plină de enime, este trăirea de care toţi avem parte şi în acelaşi timp pe care mulţi şi-o doresc. Este ceea ce înseamnă fericire, este ceea…
O toamnă târzie şi sentimente nostalgice, o toamnă plină de melancolie şi adieri uşoare ce reuşesc a trezi cele mai profunde gânduri şi cele mai de seamă trăiri ale verii. O…
Auzind tăceri îndelungate şi păşind către o nouă lume în care sunetele sunt atât de rare încât pot fi comparate cu ceva divin ce are să apară doar atunci cand…
Viitorul reprezintă elementul principal al unei vieţi într-o întreagă armonie, orizonturile sale deschizându-se la o simplă privire. Cunoaşterea viitorului reprezintă cunoaşterea propriei fiinţei şi a întregului univers atât cel fizic…