Sunt pasionat de fotografie din 2008, iar din vara anului următor am început să scriu pe acest blog. Îmi plac fotoreportajele și fotografiile aeriene. În momentul de față lucrez la proiectul Zbor peste Munții României, în cadrul căruia fotografiez din dronă 12 dintre cei mai spectaculoși munți din țara noastră.
În urmă cu doi ani, în 2011, pe muntele Gordon din Harghita (e între Odorheiu-Secuiesc și Praid) a fost ridicată cea mai mare statuie a Lui Iisus din Europa de Est. Denumită Inima Lui Iisus, statuia…
Ieri am fost pe plantație. Eu alături de încă trei autocare de prichindei și părinții lor. Noi toți alături de alți mulți prichindei din zonă. Toți am fost la viile de unde…
Era vara lui 2010. Începusem să scriu pe acest blog din 2009 și tot de atunci să urmăresc și să citesc bloguri cu regularitate. Unul dintre primii bloggeri de care…
Mă îndreptam azi dimineață spre Praid. Vremea era destul de închisă și parcă, parcă începuse o ploaie mocănească. În drumul spre Praid, pe dealul Kalonda, făcând un mic ocol, am avut…
Facem primii pași în lume privind în jurul nostru și neștiind ce se întâmplă. Pentru o perioadă destul de lungă părinții și cei din jurul nostru ne ghidează fiecare pas,…
Totul a început din dorința de a realiza o ședință foto mai aparte, dar care să aibă totuși legătură cu spiritul toamnei. Voiam ceva ce nu mai experimentasem până atunci,…