Îți iei primul aparat foto. Citești pe net și auzi de la cei din jur că e bine să respecți regula treimilor, să fotografiezi imediat după ce răsare sau înainte…
V-am arătat primele portrete pe film. V-am arătat primul fotoreportaj pe film. Acum mi-am dorit tare mult să realizez o ședință foto integral pe film. Se făcea că acum două…
Nu sunt cele mai reușite fotografii din punct de vedere tehnic, dar mi-au plăcut chiar și așa cum au ieșit ele, chiar dacă unele nu sunt perfect focalizare, spre exemplu.…
Știu că nu suntem în vara calendaristică, dar altfel nu am putut să numesc zilele acestea în care m-am simțit ca în toiul verii, motiv pentru care am ales să…
Azi dimineață a fost Ziua Z. A fost the day. Ziua în care știam că urmează un nou început. Ziua în care aveam să pășesc pe treptele facultății. Bine, asta s-a întâmplat…
Ieri, în timp ce mă întorceam din București de la examenul de admitere la SNSPA, mi-am reamintit că e show-ul aviatic, BIAS. Super, mi-am zis în gând, haide să fac…