După o lungă perioadă în care orice gând de fericire se năruise, apariţia unei raze de speranţă reprezintă o intervenţie divină ce are puterea de a ta salva oricând. Astfel,…
În cadrul noului sezon din campionatul naţional de fotbal, liga a III-a, echipa ACS Odorhei a disputat un meci pe o vreme superbă împotriva echipei CS Reghin. Ambele echipe au…
De când am început să fac fotografii macro am tot sperat că într-o zi voi ajunge să fotografiez îndeaproape un şarpe. Se pare că a venit şi acest moment. Am…
În perioada 11-21 mai a fiecărui an oraşul Odorheiu-Secuiesc îşi sărbătoreşte zilele, organizându-se diverse activităţi interactive ce implică întreaga populaţie. Anul acesta oraşul împlineşte 395 de ani de când a…
Şopârlele sunt specii de reptile din ordinul saurienilor cu pielea verde-cenuşie sau pestrţtă ce se regăsesc aproape pe toată suprafaţa pământului. Şopârlele au corpul cilindric şi acoperit cu plăci cornoase…
Viespile sunt insecte din familia „Vespidae”, familie ce curpinde aproximativ 60 de alte specii răspândite pe întregul glob. În Europa trăiesc circa 15 specii, care, datorită aspectului asemănător pot fi…